Privesc covorul de verdeață
Împodobit cu mii de flori,
Scăldat în zori, de dimineață
De soare,sau umbrit de nori,
Iar păsărelele din ramuri,
Căutându-și hrana,ciripesc,
O simfonie, în multe glasuri,
Spunându-Ți parcă:mulțumesc!
E veselie,vântul adie,
Pomii se mișcă încetișor,
Se-apleacă lin, se-nchină Ție,
Te recunosc:Ești Creator.
Dar oare omul, ce-I poartă chipul
Și-asemănarea lui Dumnezeu,
Laudă pe Domnul, oricând, tot timpul?
Sau doar la muncă îl vezi mereu?
să luăm exemplul naturii - pomi, flori, iarbă, vietăţi -ele îşi iau hrana de unde a hotărât-o Domnul dar toate ne aduc aminte că au, că avem UN CREATOR
foarte frumoase versurile, fiţi binecuvântată!